Spitalul general
CF drobeta turnu severin
SERVICII MEDICALE COMPLETE
 
   Telefon programari:
0252 341077
 
   
   
Prezentare generala

       Spitalul General CF Drobeta Turnu Severin este o unitate sanitară aparținând din luna mai 2014 Ministerului Transporturilor, care din punct de vedere al clasificării teritoriale este un spital local, după criteriul specialității este un spital general, după criteriul proprietății este un spital public, iar după nivelul de competenta este de categoria a IV-a. Spitalul este instituție publică specializată în furnizarea de servicii medicale, abilitata sa aplice politica Guvernului pentru promovarea și aplicarea reformei în domeniul sanitar. În perioada 27 aprilie 2013-1 iunie 2014 Spitalul a fost in subordinea Ministerului Sănătății.
       Spitalul General Căi Ferate Drobeta Turnu Severin își are sediul în Drobeta Turnu Severin, Bd. Carol I, nr. 5-7, unde își desfășoară atât activitatea medicală cât și cea administrativă, în cele două clădiri (spital și ambulatoriu de specialitate.
     Ca instituție de promovare și aplicare a reformei din sănătate Spitalul General C.F. Drobeta Turnu Severin în relația directa cu pacienții are rolul de a aplica măsurile de creștere a eficienței și calității serviciilor medicale și de asigurare a accesului echitabil al populației la serviciile medicale. Spitalul își realizează misiunea prin eficientizarea resurselor de care dispune si obținerea unor rezultate semnificative. Spitalul General Căi Ferate Drobeta Turnu Severin oferă asistenţă medicală pentru bolnavii acuţi şi cronici din Drobeta Turnu Severin (peste 100.000 locuitori) respectiv din jud. Mehedinți (peste 265.000 locuitori) precum şi pentru bolnavii din judeţele limitrofe.
     Managerul Spitalului General C.F. Drobeta Turnu Severin a încheiat cu Ministerul Transporturilor contractul de management nr. 15 din 25.01.2013. Contractul conţine în principal drepturile şi obligaţiile părţilor semnatare. Unitatea este autorizată sanitar şi are implementat standardele ISO 9001, ISO 14001, ISO 18001 și standardul ISO 15189/2007(RENAR) pentru Laboratorul de analize medicale.

       Structura organizatorică și statul de funcții al spitalului au fost modificate in octombrie 2014 de Ministerul Transporturilor la cerințele conducerii în vederea eficientizării activității spitalului, având în vedere slaba adresabilitate în cadrul unor compartimente din secția medicină internă. Astfel spitalul funcționează conform organigramei aprobate prin ordinul Ministerului Transporturilor nr. 1408/03.10.2014 cu cele 102 paturi, din care 4 pentru spitalizare de zi, iar 98 pentru spitalizare continuă repartizate astfel:
    Secţia Medicină Internă cu 39 paturi spitalizare continuă, funcţionând la parterul Spitalului. 
     Compartiment recuperare, medicină fizică şi balneologie cu 20 paturi cu spitalizare continuă, funcţionând la demisolul şi parterul spitalului, împreună cu secţia de medicină internă. 
     Secţia Chirurgie Generală cu 25 spitalizare continuă din care 2 paturi sunt pentru compartimentul ORL, funcţionând la etajul 1 al Spitalului.
     Compartiment ATI cu 4 paturi spitalizare continuă, funcţionând la etajul 1 al Spitalului, pe acelaşi nivel cu secţia chirurgie generală.
     Compartiment Cardiologie cu 10 paturi cu spitalizare continuă, funcţionând la etajul 2 al Spitalului.
     Spitalul asigura servicii de supleere renală, inclusiv medicamente şi materiale sanitare specifice, investigaţii medicale paraclinice specifice, transportul nemedicalizat al pacienţilor hemodializaţi de la şi la domiciliul pacienţilor, transportul lunar al medicamentelor şi materialelor sanitare specifice dializei peritoneale la domiciliul pacienţilor prin programul national de supleere a functiei renale la bolnavi cu insuficienta renala cronica.
    Totodată, în structura spitalului sunt incluse: Bloc operator; Compartiment Sterilizare; Camera de gardă, Compartiment de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale; Laborator de radiologie şi imagistică medicală, Laborator Analize, Farmacie Generală, acestea 3 din urmă funcţionând în clădirea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului.
    Laboratorul de radiologie şi imagistică medicală şi Laboratorul de analize deservesc atât secţiile Spitalului cât și Ambulatoriul de specialitate.
    Spitalul şi Ambulatoriul de specialitate sunt în aceiaşi curte, având o distanţă de 10 m între ele, fără a comunica.

Prezentare generala | Informatii publice | Sectii | Ambulatoriu | Servicii medicale | Achizitii si investitii | Asigurari Contracte | Regulamente | Galerie foto | Contact